Comunicarea umana: pragmatica, paradox si patologie. Paul Watzlawick

Cuprins:

Prefata (la editia din 2011);
Introducere;
Capitolul unu. Sistemul de referinta;
Capitolul doi. Cateva axiome provizorii ale comunicarii;
Capitolul trei. Comunicarea patologica;
Capitolul patru. Organizarea interactiunii umane;
Capitolul cinci. O abordare comunicationala a piesei „Cui i e frica de Virginia Woolf?“;
Capitolul sase. Comunicarea paradoxala;
Capitolul sapte. Paradoxul in psihoterapie;
Epilog. Existentialismul si teoria comunicarii umane;
Glosar;
Bibliografie.

Watzlawick si colaboratorii lui sunt printre primii care contesta premisa de baza a psihoterapiei individuale, anume ca afectiunile psihice s-ar explica indeobste prin factori personali, intrapsihici. Autorii scot la iveala diverse patologii (cu un accent pe schizofrenie) care pot fi puse pe seama interactiunilor incongruente sau „paradoxale“.

Bazandu-se pe sugestive studii de caz si pe revalorificarea unor concepte din lingvistica, psihoterapie si teoria sistemelor (G. Bateson), prezenta carte identifica „axiomele“ interactiunilor umane, aratand in ce fel nerespectarea lor conduce la boli psihice. Comunicarea umana a declansat o revolutie in domeniul psihoterapiei, mesajul ei fiind ca simptomele si comportamentul nu pot fi intelese, in domeniul sanatatii mentale, fara a lua in considerare contextul, interactiunea si comunicarea. Cartea are meritul de a introduce concepte care vor face epoca - „dubla constrangere“, de exemplu -, dar si de a propune asocieri surprinzatoare pentru domeniul psihologiei - de la paradoxurile logico-filosofice la radiografia magistrala a piesei lui Edward Albee, Cui i-e frica de Virginia Woolf?.